Oul

Erai in drum spre casa cand ai murit.A fost un accident de masina. Nimic remarcabil in mod special dar, cu toate acestea, fatal. Ai lasat in urma ta o sotie si doi copii. A fost o moarte fara dureri. Echipa de resuscitare a facut tot posibilul pentru a te salva, dar fara efect. Corpul tau era atat de cumplit sfaramat incat a fost mai bine ca ai plecat, crede-ma.

Si atunci m-ai intalnit pe mine.

„Ce... ce s-a intamplat?” m-ai intrebat. „Unde sunt?”

„Ai murit”, ti-am spus, in mod direct. Nu avea rost sa mai lungim vorba.

„A fost un... un camion si derapa...”

„Da”, am spus eu

„Eu... eu am murit?”

„Da. Dar sa nu-ti para rau de asta. Fiecare moare”, am spus eu.

Tu te-ai uitat in jur. Era neantul. Doar tu si cu mine. „Ce este locul acesta?” ai intrebat tu. „ Este aceasta lumea de dincolo de viata?”

„Mai mult sau mai putin”, am spus eu.

„Tu esti Dumnezeu?” ai intrebat tu.

„Da”, am replicat eu. „Eu sunt Dumnezeu.”

„Copiii mei... sotia mea”, ai spus tu

„Ce este cu ei?”

„Vor fi in regula?”

„Asta e ceea ce imi place sa vad”, am spus eu. „Tu abea ai murit si principala ta grija este pentru familia ta. Este esenta buna aici.”

Tu te-ai uitat la mine cu fascinatie. Pentru tine, eu nu aratam ca Dumnezeu. Eu aratam doar ca un om. Sau posibil ca o femeie. Poate o vaga figura autoritara. Mai mult ca un profesor de gramatica decat atotputernicul.

„Nu-ti face griji”, am spus eu. „Ei vor fi bine. Copiii tai isi vor aminti de tine ca fiind perfect din toate punctele de vedere. Ei nu au avut timp sa te dispretuiasca. Sotia ta va plange in exterior, dar in secret va fi eliberata. Sa fim cinstiti, casnicia ta se distrugea. Daca aceasta este o consolare, ea se va simti foarte vinovata pentru ca are aceasta stare de eliberare.

„Oh”, ai spus tu. „Deci ce se intampla acum? Ma duc in rai sau in iad sau cam asa ceva?”

„Nici una nici alta”, am spus eu. „Te vei reincarna.”

„Ah”, ai spus tu. „Deci Hindusii aveau dreptate”

„Toate religiile au drepta in felul lor”, am spus eu. „Plimba-te cu mine.”

M-ai urmat in timp ce paseam prin vid. „Unde mergem?”

„Nicaieri in mod special”, am spus eu. „Doar ca e bine sa ne plimbam in timp ce vorbim”.

„”Deci care este scopul, atunci?” ai intrebat tu. „Cand renasc, voi fi doar o tablita goala, corect? Un copil. Asa ca toate experiente mele si tot ce am facut in aceasta viata nu o sa mai conteze.”

„Nu-i chiar asa!” am spus eu. „Tu ai in tine toate cunostintele si experientele tuturor vietilor anterioare. Doar ca nu ti le reamintesti acum.”

M-am oprit din mers si te-am luat de dupa umeri. „Sufletul tau este mult mai magnific, frumos si gigantic decat ti-ai putea imagina. O minte umana poate contine doar o fractiune minuscula din ceea ce esti. Este ca si cum ti-ai baga degetul intr-un pahar cu apa sa vezi daca este rece sau calda. Tu pui o parte minuscula a sinelui tau intr-un vas, iar cand o scoti din nou, ai castigat toate experientele pe care ea le-a avut.

Ai fost intr-un om in ultimii 48 de ani, deci inca nu te-ai intins si nu ai simtit restul constiintei tale imense. Daca am zabovi pe-aici suficient de mult, ai incepe sa iti reamintesti totul. Insa nu are rost sa faci asta intre vieti.”

„Si de cate ori am fost reincarnat?”

„De multe ori. De o sumedenie de ori. Si intr-o multime de vieti diferite.” Am spus eu. „De data aceasta vei fi o taranca chinezain 540 DC.”

„Stai, cum?” te-ai balbait tu. „Ma trimiti inapoi in timp?”

„Pai, cred ca da, tehnic vorbind. Timpul, asa cum il stii tu, exista doar in universul tau. Lucrurile sunt diferite acolo de unde vin eu.

„ Tu de unde vii?” ai spus tu.

„Oh sigur”, am explicat eu. „Eu vin de undeva. Din alta parte. Si acolo sunt altii ca mine. Stiu ca vei dori sa stii cum este acolo, insa sincer nu ai intelege.”

„Oh”, ai spus putin dezamagit. „Dar, stai. Daca ma reincarnez in alte locuri in timp, as putea interactiona cu mine la un moment dat.”

„Desigur. Se intampla tot timpul. Si cu ambele vieti constiente doar de propria existenta nici macar nu stii ca se intampla.”

„Si care este rostul la toate astea?”

„Sincer?” am intrebat eu. „Sincer? Ma intrebi care este sensul vietii? Nu e putin cam stereotipic?

„Pai, este o intrebare rezonabila”, ai staruit tu.

Te-am privit in ochi. „Sensul vietii, scopul pentru care am creat acest univers, este pentru ca tu sa te maturizezi.”

„Vrei sa spui omenirea? Vrei ca noi sa ne maturizam?”

„Nu, doar tu. Eu am facut tot acest univers pentru tine. Cu fiecare viata noua tu cresti si te maturizezi si devii un intelect mai larg si mai maret.”

„Doar eu? Dar toti ceilalti?”

„Nu exista altcineva”, am spus eu. „In acest univers existi doar tu si eu.”

M-ai privit cu indiferenta. „Dar toti oamenii de pe pamant...”

„Toti tu. Diferite incarnari ale tale.”

„Stai. Eu sunt toti!?”

„Acum intelegi”, am spus eu, cu o palma de felicitare pe spate.

„Eu sunt fiecare fiinta umana care a trait vre-odata?”

„Sau care va trai vre-odata, da.”

„Eu sunt Abraham Lincoln?”

„Si esti John Wilkes Booth, de asemeni.” am adaugat eu.

„Eu sunt Hilter?” ai spus tu ingrozit.

„Si esti milioanele pe care el le-a ucis.”

„Eu sunt Iisus?”

„Si esti fiecare care l-a urmat.”

Ai tacut.

„De cate ori ai victimizat pe cineva”, am spus eu, „te-ai victimizat pe tine insuti. Fiecare act de bunatate pe care l-ai facut ti l-ai facut tie insuti. Fiecare moment fericit sau trist experimentat vre-odata de orice om a fost, sau va fi, experimentat de tine.”

Te-ai gandit mult timp.

„De ce?” m-ai intrebat. „De ce faci toate astea?”

„Pentru ca intr-o zi, tu vei deveni ca mine. Pentru ca asta esti. Esti unul ca mine. Esti copilul meu.”

„Oau”, ai spus neincrezator. „vrei sa spui ca sunt un Dumnezeu?”

„Nu. Nu inca. Esti un fetus. Inca mai cresti. Odata ce vei fi trait fiece viata umana prin toate timpurile, vei fi suficient de mare pentru a te naste.”

„Deci tot universul”, ai spus tu, „este doar...”

„Un ou.” Am raspuns eu. „Acum este timpul ca tu sa mergi mai departe in noua ta viata.”

Si te-am trimis pe drumul tau.